Pierdut in suferinta de Mihai Eminescu

Pierdut in suferinta de Mihai EminescuPoezia “Pierdut in suferinta…” de Mihai Eminescu reintregeste si articuleaza lirica eminesciana prin tema geniului. In opera lui Eminescu o alta tema abordata si prezentata de cele mai multe ori ca si tema esentiala a liricii sale este tema timpului. Timpul la Eminescu sufera transformari ce adancesc ideea de trecere, de efemeritate. In poezia “Pierdut in suferinta...” poetul se adnaceste in a medita asupra vietii si a morti dar mai mult de atat, aprofundeaza motivul “geniului pustiu”.


Pierdut in suferinta de Mihai Eminescu“Ca frunza de pe apa/ Ca fulgerul in haos” geniul, adica poetul ce simte ratacit si neinteles, nu poate renunta la aspiratia sa ce duce catre absolut. Este prizionier unei lumi ce nu ingaduie intrarea “in vecinicul repaos”. Timpul eminescian isi pierde sensul, el devine etern, un prezent continuu fara trecut si viitor. Acest lucru este posibil datorita visului plin de simbolisticaromantica. Pierdut in suferinta de Mihai EminescuPrezenta in poezie a elementelor cosmice: soarele si stelele face posibila o evidentiere a conditiei geniului si a meditatiei romantice. Poetul, perdut in suferinta, se inchina astrilor nu ca unei divinitati ci ca unor idealuri la care aspira. Soarele, stelele sunt elemente cosmice ce fac legatura, in poezia lui Eminescu, intre teluric si ceresc ca o punte intre lumea trecatoare si lumea eterna. Dorinta poetului, de a fi lasat sa treaca “ca o suflare, un sunet, o scanteie”, este nascuta din suferinta si neimplinire. Geniul nu poate fi inteles de omul comun, iar opera lui, este in acest caz zadarnica: “Zadarnica mea minte de visuri e o schele.” Versul “Caci ce-i poetu-n lume si astazi ce-i poetul?” reliefeaza drama geniului solitar, a omului ce iese din contingent. Pierdut in suferinta de Mihai EminescuPoezia prezinta printre temele romantice si antiteza trecut -prezent. “Nimeni nu-ntreaba cine este sau era....” . Acest vers arata dezamagirea poetului la indiferenta comuna a tuturor oamenilor ce nu apreciaza efortul artistic ce razbate sa ajunga arta poetica. Poetul se aseamana unor fenomene efemere, ce dureaza foarte putin si despre care iti ramane o vaga impresie. El este “suflare”, “sunet”, “scanteie”, “lacrima”. In strofa a doua poetul de identifica cu “o boaba de spuma, un cret de val, un nume”. Prin aceasta comparatie arata alegerea anonimatului in ciuda unei identitati cunoscute dar fara apreciere. Profunda lui nemultumire fata de acesta poastura a unei singuratati neintelese, este accentuata in penultimul vers al poeziei : “Mai bine niciodata, el n-ar fi fost pe lume”. Suferinta sa nu poate fi perceputa de omul comun si inteleasa ca atare. Suferinta geniului este una pierduta, ratacita in neantul simturilor si fara cale de intoarcere. Pierdut in suferinta de Mihai EminescuMahnirea lui Eminescu porneste din drama unui om ce aspira la absolut. Acest lucru il intalnim in majoritatea poeziilor sale. tema geniului impletita cu cea a timpului fac ca acesta poezie sa fie una reprezentativa pentru a defini menirea poetului. Acesta menire este vazuta insa de eminescu ca o lupta continua cu lumea si cu propriile trairi si sentimente. Desertaciunea acestei lumi il face pe poet sa fie singur. Poezia se incheie pintr-o evidentiere trista a neimplinirii ai a unei munci nerecnoscute: “Si-n loc sa moara astazi, mai bine murea ieri.”